Categories: Actualitate

Traficantul de droguri din Petroşani a fost eliberat

Cristina Ghenea

Gheorghe Iacob, traficantul de droguri din Petroşani, în vârstă de doar 20 de ani, a fost ieri eliberat din arest preventiv. Acesta a ajuns în spatele gratiilor la începutul lunii iunie, fiind acuzat că a introdus în ţară peste 20 de grame de marijuana, ascunse în scutecele pe care le cumpărase pentru copii.
Tânărul a fost prins la doar câteva zile după ce se întorsese de la muncă, din Italia. Ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Hunedoara au efectuat o descindere la locuinţa lui Gheorghe Iacob şi l-au prins pe acesta în flagrant, în timp ce îşi cântărea şi porţiona drogurile. De aceea, bărbatul a fost reţinut şi arestat pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită ulterior de către magistraţi. Ieri, Tribunalul Hunedoara a decis ca bărbatul să fie eliberat din închisoare, înlocuind măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi municipiul Petroşani. „În continuare, bărbatul va fi judecat în stare de libertate, iar dacă va încălca obligaţiile riscă să fie din nou arestat preventiv”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • peste 20 de grame hahahahahahahahahahahahahahahaha.
    mai tineti minte porsce ul din garajul guvernului ?
    ala cu zeci de kilograme de heroina sau cocaina ?
    hehehehehehe.

  • cum puteti sa-l numiti traficant? procesul e in derulare, deci exista prezumtia de nevinovatie pana la pronuntarea unei hotarari definitive si irevocabile de condamnare. In al doilea rand 20 g pot intra lejer la consum propriu si nu la trafic.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

7 ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

7 ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

7 ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

7 ore ago

Încă un medic nou la Spitalul din Brad

Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diag­nos­tic preliminar și…

7 ore ago