Categories: Eveniment

Traficanţii din Valea Jiului rămân în arest

Maximilian Gânju

Doi dintre cei şase tineri condamnaţi în primă instanţă pentru trafic de droguri le-au cerut judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia să-i pună în libertate. Cei doi sunt în penitenciar, unde aşteaptă judecarea apelului.

Ovidiu Malea şi Andrei Iosub au cerut magistraţilor să le fie revocată măsura arestării preventive sau măcar să le fie înlocuită cu una mai puţin restrictivă cum, ar fi arest la domiciliu sau control judiciar. Curtea de Apel Alba Iulia le-a respins însă cererile. Cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse cu închisoarea într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Alături de alţi patru învinuiţi, cei doi ar fi vândut droguri în zonele Petrila-Petroşani. Gruparea a fost destructurată în luna mai a acestui an, iar cei consideraţi capii reţelei de trafic şi consum de droguri de risc au primit pedepse cu executare.
Astfel, Nicuşor Dorinel Păduraru a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc. Ovidiu Alexandru Malea şi Andrei Iosub au primit câte trei ani şi patru luni de detenţie pentru aceeaşi faptă, iar restul inculpaţilor au scăpat cu pedepse cu suspendare.
Anchetatorii au mai spus că reţeaua a vândut cantităţi importante de droguri de risc consumatorilor din zona oraşelor Petrila – Petroşani cu 50 de lei comprimatele XTC ori gramul de cannabis, dar preţurile puteau fi modificate în funcţie de cantitatea cerută.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Circ la post din re­giu­nea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tu­peul să-și…

2 ore ago

Bulina albă

Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

2 ore ago

Bulina neagră

B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…

2 ore ago

Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Judeţean şi Prefectură

Dezvoltarea relaţiilor economice şi insti­tuţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…

2 ore ago

În sfârșit, se amenajează ca lumea urcarea pe autostradă, din Deva

DRDP Timişoara a lansat în SEAP licitația pen­tru obiectivul ”Amenajare intersecție DN 7/DN 76 (servicii…

2 ore ago