Poliţiştii rutieri spun că şoferul vinovat de producerea accidentului îşi conducea autoturismul pe o alee din parcarea unui hypermarket din municipiul Deva, iar la intersecţia cu altă alee, nu a respectat semnificaţia marcajului „Cedează trecerea“, aplicat pe partea carosabilă şi nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiu.
O adolescentă de 14 ani şi un bărbat de 68 de ani, ambii pasageri în autoturismul condus de conducătorul auto care circula regulamentar au fost răniţi. Cetăţeanul american va trebui să-şi prelungească şederea în România, până când poliţiştii vor finaliza cercetările, pentru că pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (M. Gânju)
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…