Categories: EvenimentFlash

Traficanţi de droguri, trimişi după gratii

Patru bărbaţi, toţi din Deva, au ajuns după gratii fiind acuzaţi de trafic de droguri de risc. Aceştia au fost prinşi, marţi, în urma unei acţiuni a procurorilor şi ofiţerilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Hunedoara.
Potrivit anchetatorilor, în urma acţiunii au fost ridicate de la domiciliu şi duse la audieri 10 persoane, iar în final, patru dintre ele au fost prezentate Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare. „Instanţa a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile. Hotărârea a fost contestată, drept pentru care dosarul va fi trimis la Curtea de Apel Alba Iulia spre soluţionare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al tribunalului hunedorean. Astfel, Florin Josan, Ilie Rusu, Karlos Alexanderr Kanyadi şi Răzvan Ludovic Kuţaba vor afla zilele următoare dacă rămân, sau nu, după gratii.
Se pare că aceştia vindeau drogurile în municipiul Deva, unul dintre punctele de desfacere fiind clubul administrat de unul dintre inculpaţi. Traficanţii vindeau gramul de canabis cu 60 de lei. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

9 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

9 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

9 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

9 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

10 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

10 ore ago