Categories: Actualitate

Traficanţi de droguri, condamnaţi la puşcărie

Natalia Bumbac

Prima etapă, mai exact judecata de fond, din procesul a patru tineri hunedoreni acuzaţi de trafic şi deţinere de droguri, s-a încheiat. Tribunalul Hunedoara a dat ieri sentinţa, iar Florin Josan, Ilie Rusu, Karlos Alexanderr Kanyadi şi Răzvan Ludovic Kuţaba au aflat care le va fi soarta în următoarea perioadă. Potrivit minutului instanţei, toţi patru au fost condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare, dar decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Ilie Rusu a primit pedeapsa cea mai grea dintre toţi, acesta fiind condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de doi ani. Răzvan Ludovic Kuţaba a fost condamnat la trei ani cu executare, iar Florin Josan şi Karlos Alexanderr Kanyadi au primit câte trei ani şi trei, respectiv şase luni de puşcărie, dar şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de doi ani. Reamintim cititorilor că Florin Josan, Ilie Rusu, Karlos Alexanderr Kanyadi şi Răzvan Ludovic Kuţaba, toţi din Deva, au fost prinşi, în luna mai, în urma unei acţiuni a procurorilor şi ofiţerilor DIICOT – Serviciul Teritorial Hunedoara, că vindeau droguri în municipiul Deva, unul dintre punctele de desfacere fiind clubul administrat de unul dintre inculpaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

21 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

21 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

21 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

21 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

21 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

21 de ore ago