Categories: ActualitateFlash

Trafic de influenţă pentru locuinţe ANL

Carmen Cosman

Un bărbat de 33 de ani, din Brad, a ajuns pe mâna procurorilor, după ce în ultimul an a strâns 5.000 de lei de la diverse persoane, cărora le-a promis că va interveni pe lângă un funcţionar public din cadrul primăriei, ca să faciliteze obţinerea unor locuinţe ANL.

Mai multe tranşe
Bărbatul, Ioan M., a fost prins în flagrant de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Brad, care i-au întins o capcană. Astfel, acesta a căzut în plasa oamenilor legii, care l-au surprins chiar în timp ce primea 50 lei de la o femeie de 45 ani, din Brad, căreia i-a promis că va interveni pe lângă un funcţionar public din cadrul Primăriei municipiului Brad, în vederea facilitării obţinerii unui apartament în blocul de locuinţe ANL. “În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că în cursul anilor 2010-2011, bărbatul a primit în mai multe tranşe suma de 5.000 de lei, în acelaşi scop. Dosarul penal întocmit pe numele lui Ioan M., pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost declinat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a declarat Adriana Voinea, din cadrul Biroului de presă al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

14 ore ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago