Categories: Actualitate

„Tradiţii de iarnă – Carnaval/Farsang/Fasching” la Liceul Teoretic „Téglás Gábor” din Deva

Natalia Bumbac

Liceul Teoretic „Téglás Gábor” din Deva a organizat în perioada 20 – 24 februarie, a şaptea ediţie a evenimentului „Tradiţii de iarnă – Carnaval/Farsang/Fasching”.
Copii de la patru grădiniţe
Este vorba despre un proiect educativ, destinat copiilor, iniţiat de liceul devean în parteneriat cu mai multe instituţii şcolare din judeţ. Ieri, a avut loc cel mai aşteptat moment al manifestării – Carnavalul, la care au participat grupuri de copii de la mai multe grădiniţe hunedorene, fiecare prezentând un moment artistic. La final, micuţii au fost premiaţi pentru cel mai frumos costum, cel mai apreciat program şi cea mai bună piesă muzicală, iar cel mai aşteptat moment a fost degustarea gogoşilor. Sala de spectacole de la Liceul „Teglas Gabor” a fost „inundată“ de micuţii echipaţi în costume colorate, care au dansat şi au cântat într-un adevărat spirit al sărbătorii. Au participat grupe de copii de la Grădiniţa Liceului Teoretic  „Téglás Gábor” din Deva, Grădiniţele cu program prelungit Nr. 7 din Deva şi Nr. 1 din municipiul Hunedoara şi micuţii de la Grădiniţa Colegiului Naţional „Decebal” Deva. De asemenea, evenimentul a inclus o expoziţie de lucrări artistice trimise de copii din toată ţara, constând în picturi, fotografii sau diverse obiecte confecţionate de micuţi, având ca temă atmosfera carnavalului.
„Alungarea iernii şi a răului”
„În contextul educaţiei interculturale, respectarea valorilor tradiţiilor interetnice are o importanţă deosebită în relaţiile interumane. Proiectul «Tradiţii de iarnă – Carnaval/Farsang/ Fasching» propune cunoaşterea obiceiurilor străvechi practicate în perioada dintre Bobotează şi «Miercurea Cenuşie», perioadă în care se organizează baluri mascate. Este o veche tradiţie populară de alungare a iernii şi a răului, cunoscută sub numele de «Farsang» la etnia maghiară şi «Fasching» pentru etnia germană. Sărbătoarea are un caracter de carnaval, unde «Spiritele rele se sperie de costume amuzante şi de hărmălaie»”, au explicat organizatorii evenimentului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

o oră ago

CARAVANĂ PENTRU ELIBERAREA CĂRȚII ELECTRONICE DE IDENTITATE, LA SEDIUL IPJ HUNEDOARA

În zilele de 18 și 19 mai 2026 (în intervalul 08.30 – 15.30), colegii noștri…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște salariați de la o primărie de sub cetate se distrează…

21 de ore ago

Bulina albă

Ioan Vlad, primarul comunei Sălașu de Sus Pentru că Festivalul Narciselor continuă, iar an de…

21 de ore ago

Bulina neagră

G.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni informatice.  

21 de ore ago