Câteva zeci de salariaţi de la Mintia, angajaţi în ultimii ani, au protestat deoarece nu ar fi prim it suma de 10.000 de euro la disponiblizare şi doi ani salarii, ca şi colegii cu vechime mai mare aici. Cu toate astea, promisiunile arată că totul va fi bine şi pentru cei 70 de oameni care au protestat din acest motiv.
„Am reuşit într-o zi să obţinem bani pentru disponibilizări, de la bugetul de stat cu 10 la sută impozit, doar prin refuzul de a face cererile de disponibilizare. Acum aflăm că după protestul de la Prefectura Hunedoara se pot disponibiliza toţi salariaţii de la Mintia, indiferent de vechime.
Dacă strângem rândurile şi neutralizăm sindicatul aservit administraţiei, vom păstra şi Termocentrala pe harta energetică a României.
Unitate! Solidaritate!”, a spus liderul sindical Cristian Iştoc. (A. Năstase)
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scandalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…
Suntem mândri să anunțăm rezultatele spectaculoase obținute de elevii noștri la Etapa Județeană a Olimpiadelor…