Categories: EvenimentFlash

Toţi primarii vor cotiza pentru SMURD

Livia Botici

Începând cu luna martie a acestui an, toate primăriile din judeţul Hunedoara vor plăti serviciile prestate de SMURD. Decizia a fost luată ieri, la o şedinţă comună a primarilor din judeţ, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara  (CJH).

Bani pentru siguranţă
În unanimitate, primarii hunedoreni au votat, ieri, decizia prin care, fiecare primărie, din bugetul propriu, va cotiza serviciile oferite de SMURD Hunedoara. Astfel, o treime din costuri, necesare salariilor paramedicilor şi investiţiilor, vor fi suportate din banii primăriilor, restul fiind plătit din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara. „Nu putem renunţa la Salvital! Să facem un proiect de cotizare colectivă este cea mai sănătoasă soluţie. Cred că o astfel de cotizaţie va creşte numărul de vieţi salvate”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJH. Cuantumul cotizaţiei va fi de 5 lei pe an, pentru fiecare persoană existentă în localitate, iar plata se va face trimestrial.

Investiţii 2009 – zero
Anul 2009 a fost unul foarte slab, din punct de vedere al investiţiilor în aparatură şi utilaje, pentru SMURD Hunedoara. Vina? Se pare că unii primari au uitat să plătească cotizaţiile către Salvital, cu toate că aveau contract cu aceştia. „Din 57 de primării, doar 29 şi-au onorat plăţile, restul, însă, nu. În unele cazuri, am încercat să recuperăm banii în instanţă, dar trebuie să mai aşteptăm. Şi toate se întâmplă în condiţiile în care, intervenţiile noastre, în 2009, au crescut cu 186 la sută, faţă de 2008”, a precizat Petru Mărginean, preşedintele Salvital Hunedoara.

Supărat pe unii edili
„Nu avem timp să ne jucăm cu viaţa oamenilor. Toţi primarii trebuie să intre în acest proiect. În cazul în care unul dintre ei nu aderă la proiectul nostru, numele acestuia va fi făcut public şi, cu orice risc, pe zona localităţii sale, SMURD-ul nu va mai acţiona. Cei care nu vor fi de acord, vor avea în mine un duşman”, a mai precizat preşedintele CJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Activarea facturii electronice PPC echipează cu panouri fotovoltaice o școală din județul Timiș

Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine   Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…

o oră ago

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

22 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

22 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

22 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

22 de ore ago