Toteşti: linişte şi disciplină

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Toteşti este la datorie în această perioadă de pandemie, încercând să ajute comunitatea cât mai bine. Până la ora actuală s-au făcut nu mai puţin de şapte acţiuni de dezinfecţie la nivelul satelor aparţinătoare şi vor urma şi altele, iar scările de bloc au fost dotate cu dezinfectol.
„Avem şi noi persoane aflate în carantină, un caz fiind carantinat la Orăştie şi trei la Petroşani, iar în izolare la domiciliu sunt cinci cetăţeni. Oamenii din comună nu fac probleme, ci au înţeles care e situaţia. În evidenţa noastră mai sunt 12 persoane cu vârsta peste 65 de ani care au necesitat sprijin pentru achiziţionarea de medicamente şi alimente, neavând aparţinători. Câţiva nu au nici venituri suficiente. La primărie e totul bine stabilit. Am organizat două ghişee (Taxe şi impozite, respectiv Registru agricol), iar cetăţenii nu ne iau cu asalt, ştiind că pot plăti dările cu reducere până la finele lunii iunie, după cum s-a stabilit prin lege. Adeverinţele pentru subvenţiile de la APIA le întocmim noi, le scanăm şi le trimitem în format electronic la agenţie, deci lucrurile se desfăşoară după cum ni s-a comunicat în mod oficial. Când se va reveni la normal, vor fi chemaţi la APIA pentru a semna documentaţia. În mare parte, noi ştim situaţia fiecăruia şi îi consultăm dacă e vorba de modificări de culturi sau de suprafaţă”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul din Toteşti.
Acesta a mai precizat că în locurile circulate din cadrul localităţilor au fost distribuite declaraţii pe propria răspundere pentru justificarea deplasărilor ce se fac de către populaţie atunci când e neapărată nevoie. Există medic de familie, stomatolog şi punct farmaceutic pentru cetăţeni. „Le mulţumesc în numele meu şi al colegilor tuturor celor care respectă ordonanţele şi denotă spirit civic. Vă dorim mult bine şi sănătate. Sunt convins că vom trece cu bine şi peste asta“, a mai declarat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

o zi ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

o zi ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

o zi ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

o zi ago