Categories: Actualitate

Tot mai slab interes pentru vaccinarea copiilor

Judeţul Hunedoara se situează la un nivel mediu, în ţară, în ceea ce priveşte numărul cazurilor de rubeolă şi rujeolă înregistrate. Tot la un nivel mediu ne situăm, însă, şi în ceea ce priveşte luarea unor măsuri de protecţie împotriva acestor boli. Medicii observă o scădere a interesului, din partea populaţiei, pentru vaccinare.

Potrivit reprezentanţilor DSP Hunedoara, anul trecut s-au înregistrat, în judeţ, 570 de cazuri de rujeolă şi 1.171 de cazuri de rubeolă. Situaţia este îngrijorătoare, întrucât în 2011, cazurile de rubeolă, de exemplu, au fost, per total, de numai 28. Şi anul acesta, au apărut deja opt cazuri de rubeolă şi unul de rujeolă. „Interesul populaţiei pentru vaccinare este într-un trend descrescător, în ciuda campaniilor efectuate de autorităţi sau chiar de asociaţiile de pacienţi, care încurajează această măsură de profilaxie. În perioada 20 – 27 aprilie este marcată Săptămâna Europeană de Vaccinare, ocazie cu care încercăm să acordăm o atenţie sporită acestei probleme”, spun reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. Astfel, sâmbătă, la Deva, sediul DSP, situat pe strada 22 Decembrie, va găzdui un simpozion care are drept scop stimularea creşterii acoperirii vaccinale, la care vor participa profesionişti din sistemul de sănătate şi medici de familie din tot judeţul. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

7 ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

7 ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

7 ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

7 ore ago

Încă un medic nou la Spitalul din Brad

Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diag­nos­tic preliminar și…

7 ore ago