Categories: Actualitate

Tot mai slab interes pentru vaccinarea copiilor

Judeţul Hunedoara se situează la un nivel mediu, în ţară, în ceea ce priveşte numărul cazurilor de rubeolă şi rujeolă înregistrate. Tot la un nivel mediu ne situăm, însă, şi în ceea ce priveşte luarea unor măsuri de protecţie împotriva acestor boli. Medicii observă o scădere a interesului, din partea populaţiei, pentru vaccinare.

Potrivit reprezentanţilor DSP Hunedoara, anul trecut s-au înregistrat, în judeţ, 570 de cazuri de rujeolă şi 1.171 de cazuri de rubeolă. Situaţia este îngrijorătoare, întrucât în 2011, cazurile de rubeolă, de exemplu, au fost, per total, de numai 28. Şi anul acesta, au apărut deja opt cazuri de rubeolă şi unul de rujeolă. „Interesul populaţiei pentru vaccinare este într-un trend descrescător, în ciuda campaniilor efectuate de autorităţi sau chiar de asociaţiile de pacienţi, care încurajează această măsură de profilaxie. În perioada 20 – 27 aprilie este marcată Săptămâna Europeană de Vaccinare, ocazie cu care încercăm să acordăm o atenţie sporită acestei probleme”, spun reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. Astfel, sâmbătă, la Deva, sediul DSP, situat pe strada 22 Decembrie, va găzdui un simpozion care are drept scop stimularea creşterii acoperirii vaccinale, la care vor participa profesionişti din sistemul de sănătate şi medici de familie din tot judeţul. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…

3 ore ago

Bulina albă

Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…

3 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…

3 ore ago

S-a votat bugetul municipiului Hunedoara. Administrația locală are de „cheltuit” aproape 100 milioane de euro

Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…

3 ore ago

Sindicaliștii de la Apele Române au ieșit în stradă

Angajații de la Apele Române pro­tes­tează, fiind nemulțumiți de „dis­tru­gerea constantă” a sistemului de gos­podărire…

3 ore ago

Minor sugrumat, amenințat și jefuit în Vulcan

Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…

3 ore ago