Categories: ComunitateFlash

Tot mai mulţi deveni solicită contorizare individuală pentru încălzire

Oana Mihnea

Potrivit şefului Serviciului Termoficare al Electrocentrale Deva, tot mai mulţi locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ, care sunt racordaţi la sistemul de termoficare centralizat, solicită contorizare individuală pe apartamente. Mai mult, există şi cazuri în care unii dintre deveni, care aveau instalate centrale de apartament, au renunţat la acestea şi au solicitat racordarea la reţeaua centralizată, cu contorizare individuală.

„Tot mai mulţi deveni, ale căror locuinţe sunt racordate la reţeaua centralizată de termoficare, solicită să li se instaleze contoare pe apartament. Faţă de anul trecut, când am avut solicitări pentru aproximativ 300 de apartamente, anul acesta, până la sfârşit, vom depăşi 1.000 de contracte încheiate cu proprietarii. Am avut şi cazuri, în cartierul Oituz, de exemplu,  unde locatarii din două blocuri au renunţat la centralele pe gaz, pentru a trece la contorizarea individuală în sistem centralizat. Pentru a putea face faţă tuturor solicitărilor, am suplimentat echipele de lucru. Motivul principal pentru care oamenii apelează la contorizarea individuală este acela că le vor fi reduse costurile cu încălzirea locuinţei cu până la 35 la sută. Un alt avantaj este că proprietarii apartamentelor care trec la contorizare individuală încheie contractele direct cu Serviciul de termoficare, fără nici o legătură cu asociaţiile de proprietari, iar facturile se achită la casieria serviciului de termoficare din municipiu. Pe viitor, vrem să facem posibilă achitarea acestor facturi şi prin modalitatea PayPoint“, a declarat Florin Alba, şeful Serviciului Termoficare al Electrocentrale Deva.
Cei care doresc să treacă la sistemul individual de contorizare trebuie să completeze o cerere, pe care o găsesc la asociaţia de proprietari şi vor trebui să achite contravaloarea materialelor necesare. Costurile pe care le implică această schimbare sunt cuprinse între 1.100 lei şi 1.600 de lei, în funcţie de numărul de solicitanţi dintr-o scară de bloc. Mai exact, pe casa scării se va monta o coloană prin care va trece apa caldă, iar la fiecare etaj, va fi asigurată posibilitatea de racordare a apartamentelor şi a contorului individual aferent acestora la coloana respectivă. Citirea lunară a contoarelor se va face de către angajaţii serviciului de termoficare şi nu implică nici un fel de cost suplimentar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

5 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

8 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago