Topuri inutile

Volodia Macovei

Top Eurostat anunţă un mare triumf al României: în anul 2013, românilor le-a crescut puterea de cumpărare, care a ajuns la 54 la sută din media europeană. Şi astfel, România a urcat voiniceşte de pe ultimul loc în Europa, pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.
Analizând situaţia din celelalte ţări europene, care au făcut parte din blocul comunist, observăm că acestea au reuşit să urce binişor la peste 70 la sută din media europeană a puterii de cumpărare: Polonia – 74 la sută, Slovacia – 73 la sută, Cehia – 72 la sută, Lituania – 78 la sută şi Slovenia – 77 la sută. În zona „boierilor” Europei sunt, în ordine descrescătoare, Luxemburg, Germania, Austria, Marea Britanie şi Franţa.
Până la urmă, însă, toate aceste calcule nu ne ţin de foame, ci doar arată ceea ce ştiam, că suntem cea mai prăpădită ţară din Uniunea Europeană, fără prea mari şanse să oferim cetăţenilor o viaţă măcar la limita minimă a decenţei.
Dincolo de calcule şi topuri, realitatea crudă stă aşezată în buzunarele noastre goale. Numai ideea de a socoti care este puterea de cumpărare a cetăţeanului obişnuit din România şi provoacă frisoane. Ar însemna să ne amărâm vieţile şi mai mult, socotind limitele subzistenţei mioritice româneşti.
Ce rost ar avea astfel de calcule, în condiţiile în care aritmetica simplă ne taie pofta de viaţă? La un salariu minim pe economie, de 900 de lei, cu 450-500 de lei chiria, 150 de lei întreţinerea şi 200-250 curent, telefon, transport, un român are la dispoziţie între zero lei şi 100 de lei pentru a se hrăni 30 de zile, pentru a-şi lua câte ceva de îmbrăcat, pentru un medicament, adică minimum necesar, respectiv, în situaţia fericită, 3,3 lei pe zi, adică preţul unei pâini. Ce ar mai fi de comentat despre puterea de cumpărare, despre poziţia României în Uniunea Europeană, despre educaţie, cultură, sănătate, turism, agrement, dezvoltare personală, carieră, viitor, familie? Nimic.