Categories: Actualitate

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor: Eurostat: România, locul 1 în UE la creşterea numărului de angajaţi

În ciuda propagandei, în ciuda aprecierilor alarmiste şi iresponsabile ale pseudo-specialiştilor, programul de guvernare a adus mai mulţi bani în buzunarele românilor.
Potrivit Eurostat, România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană la creşterea numărului de angajaţi şi locul 2 la capitolul creşterii producţiei industriale.
Un angajat din România a câştigat, în medie, 2.713 lei net în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 15 la sută faţă de aprilie 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Rata şomajului a coborât la 3,58 la sută, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani.
Guvernul a adoptat programe de interes naţional de aproape 115 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu, iar de la 1 iulie cresc pensiile cu 10 la sută, aşa cum am promis în programul de guvernare.
De altfel, până la sfârşitul anului vom avea şi Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Acesta va fi deţinut 100 la sută de statul roman, aşa cum există în Franţa, Italia sau Statele Unite. Vrem o ţară puternică? Pentru acest lucru avem nevoie de structuri puternice, deţinute de stat. Fondul va include 33 de companii de stat – cele mai puternice companii ale statului român.
În acest moment, sunt multe companii de stat care obţin profituri mari, dar banii stau în bănci fără să fie utilizaţi pentru dezvoltarea lor sau pentru dezvoltarea economică. Prin FSDI, aceşti bani vor fi folosiţi pentru reindustrializarea şi dezvoltarea României. Capitalul fondului va fi de 9 miliarde de lei.
Strategia va fi aprobată de către Guvern şi vizează, fără a se limita – dezvoltarea infrastructurii în România; crearea de locuri de muncă; stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii; creşterea capitalului uman pe termen lung; creşterea competitivităţii economiei româneşti.
Prin intermediul FSDI, până în 2020 se estimează că PIB-ul ţării noastre va creşte cu 20 de miliarde de lei.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

5 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

5 ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

5 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

5 ore ago

Incident pe calea ferată generat de trei copii cu vârstele sub 14 ani

Trei copii cu vârstele sub 14 ani sunt bănuiţi de poliţiştii de la Serviciul Ju­deţean…

5 ore ago