Categories: Actualitate

Toate şcolile din Deva, autorizate sanitar

Toate unităţile de învăţământ din municipiul Deva sunt autorizate din punct de vedere sanitar, în perspectiva începerii noului an şcolar, la ultimele trei şcoli, lucrările de igienizare urmând să se încheie în această săptămână.
„Primăria Deva a investit 1,4 milioane de lei pentru lucrări de igienizare şi reparaţii în grădiniţele, şcolile şi liceele din oraş. Dorim ca începerea noului an şcolar să fie o zi festivă în unităţile de învăţământ ale municipiului”, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, viceprimarul Marcel Morar. Acesta a arătat că programul de reabilitare a unităţilor de învăţământ include, pe lângă reparaţii şi igienizări, şi refacerea zonelor verzi din perimetrul şi vecinătatea şcolilor. Pe de altă parte, Primăria Deva se află în procedurile de achiziţie publică, în vederea desemnării firmelor care vor implementa două programe de reabilitare termică a Colegiului Naţional „Decebal“ şi Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi“. Lucrările, în valoare totală de 5,5 milioane lei, sunt finanţate din fonduri europene nerambursabile, obţinute de Primăria Deva, care cofinanţează proiectele cu 2 la sută din costuri. „Programul de reabilitare nu va afecta procesul de învăţământ. Primăria este dispusă să sprijine şi alte şcoli în redactarea proiectelor pentru acest gen de lucrări”, a menţionat Marcel Morar.
Viceprimarul municipiului Deva a estimat că lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Decebal“, în valoare de trei milioane de lei, vor începe în luna octombrie. În cazul Liceului Pedagogic, lucrările vor începe în primăvara anului viitor, finanţarea nerambursabilă fiind de 2,5 milioane lei. (AGERPRES)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago