Categories: ActualitateFlash

Titularizarea dascălilor s-a încheiat cu rezultate bune

Examenul de titularizare a cadrelor didactice de la noi din judeţ s-a încheiat cu rezultate foarte bune la proba scrisă. Notele de la acest test au fost afişate la sfârşitul săptămânii trecute.
Peste 78 la sută dintre concurenţi au luat note pozitive, fiind la egalitate cu media de promovabilitate la nivel naţional. Din cei aproximativ 400 de dascăli înscrişi la concurs, 317 au luat note mai mari de 5. Printre aceştia, 198 au primit note între 7 şi 10, iar cinci candidaţi au fost notaţi cu 10. Concurenţii care nu au fost mulţumiţi de notele primite au depus cereri de recorectare a lucrărilor de examen, prin urmare, au fost înregistrate un număr de 71 de contestaţii. Rezultatele finale în urma soluţionării contestaţiilor vor fi afişate în 30 iulie. Pentru a fi titulari pe un post pe perioadă nedeterminată, candidaţii au trebuit să obţină la proba scrisă minimum nota 7, iar pe un post pe perioadă determinată vor putea accede cei care au primit minimum nota 5. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza, în ordinea descrescătoare a notelor, în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august. Ulterior, mai precis în perioada 4 – 5 august, tot în şedinţe publice va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

17 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

17 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

17 ore ago