Categories: Sport

Tinerii baschetbalişti din Deva se afirmă şi în afara judeţului

Nicolae Gavrea

Cele două echipe de tineri juniori de la CS Viitorul Deva au participat la un interesant turneu de baschet organizat de Malembach Baschet Club Sebeş. Turneul a fost important deoarece talentaţii sportivi din Deva au avut posibilitatea să evolueze alături de două echipe puternice, cu tineri bine pregătiţi şi ambiţioşi.

Indiferent de rezultatele înregistrate în teren, doar faptul că au avut posibilitatea să participe la acest turneu, a constituit pentru jucătorii de baschet din Deva o bună posibilitate de verificare a potenţialului lor, turneul fiind o nouă experienţă pentru ei.
Matei Boboc, Vlad Ciripoiu, Luca Cotuţiu, Ionuţ Bucurean, Mario Popa Răzvan Moldovan şi Cezar Popa sunt doar câţiva dintre sportivii deveni care s-au evidenţiat prin evoluţia lor la acest turneu.
Duminică, echipa CS Viitorul (copii 2003-2005) a participat la o întâlnire amicală la invitaţia CS Atomic Blaj, localitate unde jucătorii deveni au disputat un meci amical, pe care devenii l-au controlat şi la final s-au impus cu 83-65. S-au evidenţiat Eduard Popa, Cristian Cristian, Răzvan Enea, Andrei Apostol, cei care au fost principalii marcatorii din echipa deveană.
Să notăm că toţi aceşti tineri jucători sunt pregătiţi la clubul Viitorul Deva de către profesorii Cristian Manea şi Radica Mercea, alături de renumitul antrenor practician Alexandru Pihodi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

6 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

6 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago