Al doilea tânăr de 29 de ani, din Lupeni, a fost prins în trafic, pe o stradă din municipiu, iar în urma verificărilor s-a stabilit că nici el nu are permis de conducere. În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. (M. Gânju)
Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…
Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…
Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agresive, fără un…
O instanță de judecată a dat dreptate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…