Tineretul social-democrat s-a şcolit la Geoagiu-Băi

Oana Frânc

Aflată la a V-a ediţie, şcoala politică de vară a devenit o tradiţie a organizaţiei TSD a judeţului Hunedoara. În acest an, lucrările au fost deschise pe 10 iunie 2011,  în Staţiunea Geoagiu Băi. La eveniment, a participat şi liderul PSD, Victor Ponta, precum şi alţi membri marcanţi ai partidului, Nicolae Bănicioiu, preşedintele TSD, fostul ministru de Interne Ioan Rus, senatorul Dan Şova, precum şi Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 al Capitalei, preşedintele PSD Bucureşti.
 

Să se implice în campaniile electorale
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa a 350 de membri TSD din toate judeţele ţării, aceştia având ocazia să socializeze şi chiar să se perfecţioneze în ale politicii. Dincolo de uşoarele ironii spuse la adresa adversarilor politici, tinerii social-democraţi au fost îndemnaţi să participe la organizarea campaniilor electorale viitoare.
Şcoala politică a TSD reprezintă startul campaniei „Tu decizi pentru viitorul tău-Ai forţă!“, ce are ca scop sensibilizarea cetăţenilor şi determinarea acestora în vederea exprimării dreptului la vot. „Viitorul depinde de succesul sau de eşecul noii generaţii de politicieni. Aveţi un obiectiv triplu: o bună guvernare, repararea nedreptăţilor şi relansarea încrederii românilor în politicieni”, le-a spus Victor Ponta colegilor mai tineri din partid.

Vanghelie a venit cu elicopterul
Tinerii pesedişti au avut parte, în prima zi de şcoală, de patru workshop-uri: “O Românie corectă-construcţia unei alte generaţii“, „Tu decizi pentru viitorul tău“, „Mesajul-componentă importantă a unei campanii de succes“ şi „Comunicarea politică“. A doua zi a şcolii politice a fost una destul de încărcată pentru tineretul social-democrat, pe parcursul acesteia, derulându-se trei seminarii, care au avut ca invitaţi printre alţii pe preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie (n.r.-care a venit la Geoagiu cu elicopterul) şi senatorul Dan Şova.
Şcoala politică de vară a TSD s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu muzică şi dans. Iar tinerii politicieni şi-au luat revanşa pe ringul de dans, dându-le lecţii seniorilor, inversând astfel rolurile, după ce i-au ascultat cu atenţie timp de două zile.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Au venit si "gagicari"de fetite Nicolaie Banicioiu si Robert Negoita ?

  • Ba, mai lasati-ma dracu cu scolile voastre de iarna-toamna. Astea sunt scoli de fu.tu.t, stie toata lumea ce fac acolo poponautii din PSD. Prostesc tinerele aspirante la functii in PSD, le promit marea cu sarea in schimbul unui muflex facut rapid pe sub masa. PSD este un partid corupt, plin de curve, poponauti si bolnavi cu capul. Pe scurt, niste hoti ordinari care pozeaza in fere mari. Pe cine prostiti?

  • Ioana no offence dar tu de unde stii ?:))

    ps: o persoana catalogata "poponaut" nu poate sa intretina relatii cu celalt sex ...asa ca te contrazici :))

  • Pai, poponautii intre ei si aia presupusi normali (daca sunt si din astia la PSD) cu maimutele pisdiste, lacome si hraparete dupa functii, gem tolas (cu litere mici) si intertoto (cunoscatorii stiu de ce...si mai ales cu cine...cam tot pe la Geoagiu cu unu Geonel). Si chiar, nu-i nicio ofensa, se vede pe fetele lor. Si apoi...se stie ca pesedistii sunt poponautii patriei, ce dracu!!!

  • dar la intrebarea esentiala nu ai raspuns ....Tu de unde stii ?:))

    stiu ca invidia e mare "e multa" dar na fiecare cu ce are :P

    ps: vis-a-vis de scandalul cu Nicolaie Banicioiu si Robert Negoita nu stiu daca sunt vinovati sau nu ... dar crezi ca toata armata PDL`ista nu si`ar fi dorit sai bage la mititica ... dar daca nu sunt dovezi ...pe vorbe multi ar trebuie sa fie la Jilava dar pe dovezi cam nimeni ...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

13 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

13 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

13 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

13 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

14 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

14 ore ago