Denumit, nu întâmplător, „Explozia sufletului”, volumul cuprinde poezii ce dezvăluie tainele unui suflet tânăr, plin de speranţe şi visuri adolescentine. Toate aceste visuri sunt transpuse în poezii delicate, care ne merg direct la suflet şi care, în final, creionează portretul autoarei, cu întrebările şi frământările ei. Nimic nu îi este străin tinerei poete, nici dragostea, nici natura, nici patria, nici credinţa, nici chipul mamei, nici lumea satului, toate se îngemănează şi compun acest volum în care fiecare poezie este o mărturie a autoarei, o confesiune sinceră pe care o face cititorilor, prietenilor ei.
Pe bună dreptate, prefaţatoarea volumului, poeta populară Ileana Cornelia Neaga, observă că „pozitivitatea şi maturitatea ce răzbat din poezii ne duc cu gândul la un om în toată puterea cuvântului, şi nu la o adolescentă.”
Ne bucură fiecare lansare de carte pe care o organizăm, dar bucuria noastră este mult mai mare atunci când asistăm la debutul unui tânăr. Asta înseamnă că tinerii scriitori preiau ştafeta înaintaşilor, că literatura nu moare, că ea trece în condeiele tinere ale atâtor talente pe care le avem.
Teodora Larisa Petruţ merită toate felicitările noastre, dar la fel de justificate sunt şi felicitările adresate doamnelor şi domnilor profesori de la Liceul de Artă „Sigismund Toduţă” care au îndrumat-o, au sfătuit-o şi au fost alături de această tânără, încurajând-o să-şi urmeze visul, să-şi cultive talentul. De fapt, e vorba de talente, mai precis, pentru că Teodora Larisa Petruţ este la fel de bună la desen şi la interpretarea unor piese de muzică uşoară şi populară. Cu aceste premise, tânăra poetă care bate acum la porţile afirmării are toate şansele să devină un artist complet, dotat cu har şi talent.
Poeziile din volumul de debut ne fac cunoştinţă cu o poetă sensibilă, plină de un entuziasm debordant, cu vise şi speranţe, cu întrebări şi căutări despre dragoste, despre sensul vieţii, despre fericire. Nu lipsesc calde portretizări ale unor personaje dragi sufletului ei din lumea satului, de care se apropie cu nesfârşită căldură şi afecţiune.
Fiecare debut literar pe care îl organizăm este pentru noi, Biblioteca Judeţeană, un prilej de bucurie şi satisfacţie. Bucuria şi satisfacţia sunt, însă, cu totul speciale atunci când la porţile afirmării literare bate un tânăr, un adolescent. Teodora Larisa Petruţ este o tânără care promite, un talent poetic în plină afirmare, a cărei semnătură o vom afla, cu siguranţă, pe multe volume de acum înainte.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene, Ovid Densusianu, Deva
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…