Categories: EvenimentFlash

Ţigări „aprinse” cu focuri de armă

Livia Botici

Doi bărbaţi din comuna Crişcior au fost urmăriţi ca în filme de poliţiştii hunedoreni, după ce s-a descoperit că ei transportau în maşină mii de pachete de ţigări de contrabandă. Doar focurile de armă i-au oprit pe evazionişti din încercarea lor de a scăpa de cătuşele reci.

Ţigări sârbeşti

Sâmbătă seara, în timp ce se aflau la o acţiune în trafic, pe raza satului Şesuri, din comuna Crişcior, oamenii legii au oprit o autoutilitară suspectă, în care se aflau doi bărbaţi. La volanul maşinii se afla Romulus Rusu, de 60 de ani, iar pe bancheta din dreapta stătea Octavian Ungureanu, de 44 de ani, care era şi proprietarul autoutilitarei, ambii fiind din comuna Crişcior. După o scurtă verificare a maşinii, oamenii legii au descoperit că suspiciunile lor au fost întemeiate, deoarece bărbaţii depozitaseră, într-un perete dublu al dubiţei, peste 12.000 de pachete de ţigări, de provenienţă sârbească, a căror valoare depăşeşte 40.000 de lei.

Nu au vrut la secţie

Potrivit celor declarate de oamenii legii, în momentul în care aceştia le-au cerut celor doi să coboare din maşină pentru a-i duce la secţie, proprietarul autoutilitarei, Octavian Ungureanu, s-a opus, iar celălalt individ a demarat în trombă spre satul Hărţăgani, încercând să-şi piardă urmele. Cu toate că erau deja urmăriţi de mai bine de trei kilometri, şi deşi au fost somaţi verbal să oprească, eii şi-au continuat drumul, motiv pentru care, unul dintre agenţii de poliţie a deschis focul de armă, trăgând două cartuşe în plan vertical. Speriat, şoferul a încetinit viteza maşinii, abia atunci, poliţiştii reuşind să le blocheze trecerea şi, mai apoi, să-i încătuşeze. În torpedoul autoutilitarei a fost găsită suma de 18.000 de lei şi aproape 800 de euro. Banii au fost confiscaţi, urmând să se stabilească dacă ei provin din traficul de ţigări de contrabandă. Cei doi brădeni s-au ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală şi contrabandă şi riscă să stea după gratii mult timp de acum înainte.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din județul Hunedoara continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor care pun în…

3 ore ago

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din municipiul Hunedoara au intervenit într-un caz de violență domestică semnalat în seara zilei…

3 ore ago

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

10 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

19 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

22 de ore ago