Categories: Sport

Thomas Bach va fi reales la conducerea Comitetului internaţional Olimpic

Astăzi va debuta cea de-a 137-a sesiune a CIO care se va prelungi până vineri, dar în deschiderea sesiunii Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) va organiza un vot telematic în rândul membrilor săi, pentru realegerea lui Thomas Bach în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii, o procedură fără posibile surprize, în condiţiile în care avocatul german este singurul candidat.
Thomas Bach, în vârstă de 67 ani, a fost ales preşedinte al CIO la Buenos Aires, în 2013 pentru un mandat de opt ani şi, con­form Cartei Olimpice, el poate opta pentru un al doilea mandat, dar de doar de patru ani, deci va rămâne în fruntea mişcării olimpice mondiale până în 2025.
Preşedintele CIO va confirma la această se­siune că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc, deşi în condiţii nemaivăzute până a­cum. Unele dintre aceste condiţii ar putea fi lipsa publicului venit din străinătate şi limi­tarea numărului spectatorilor prezenţi pe stadioane, decizii care urmează să fie luate în săptămânile următoare şi despre care se aşteaptă un anunţ din partea comitetului de organizare, mâine, în cadrul Sesiunii CIO.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

21 de ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago