Categories: Eveniment

Ţeparii „Singer” rămân în arest

Curtea de Apel Alba Iulia a decis menţinerea măsurii de arestare preventivă a celor 14 inculpaţi din dosarul „Maşina de cusut Singer”, în urma recursului făcut de aceştia împotriva deciziei Tribunalului Alba. Totodată, alte două persoane au fost arestate în acest dosar.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave. În fapt, grupul „ţeparilor”, care numără în total 40 de persoane, este acuzat că a înşelat, în perioada 2007-2008, peste 1.000 de persoane, cu pretextul cumpărării de maşini de cusut marca Singer. „Ţeparii” anunţau prin ziare, la mica publicitate, că achiziţionează maşini de cusut marca Singer, la preţuri cuprinse între 40.000 şi 80.000 de euro. Când erau sunaţi de către proprietarii unor astfel de maşini, escrocii le precizau oamenilor că nu cumpără decât perechi de maşini, mai precis câte două, cu serii consecutive. Şi sub pretextul că vor să-i ajute, le recomandau celor care doreau să-şi vândă maşinile de cusut, oameni de bună credinţă, persoanele care ar deţine maşinile perechi. Aceştia le vindeau cu preţuri de mii de euro, dar cam la jumătate sub cel oferit de „cumpărătorii iniţiali”, adică de escroci. Şi astfel, după ce dădeau zeci de euro pe aşa-zisa „maşină de cusut pereche”, când să le vândă, constatau că „darnicii“ cumpărători au dispărut şi ei rămâneau cu banii daţi şi cu două maşini vechi de cusut, pe care nu le puteau valorifica. (N. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Preşedintele Consiliului Județean cere o anchetă administrativă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. O bolnavă a fost purtată de la spitalul din Hunedoara la cel din Deva și înapoi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…

o oră ago

Atenție la mesaje capcană!

Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…

o oră ago

Șase noi ofițeri s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…

o oră ago

BULINA ALBĂ

  Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…

o oră ago

GURA LUMII

  În vremuri grele pen­tru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…

2 ore ago

Infuzie de bani europeni pentru modernizarea spitalului judeţean din Deva

Magdalena Șerban O nouă plasă de siguranță pentru pa­cienții cardiaci critici ai Spitalului Județean de…

3 ore ago