Categories: Sport

Tenis. Circuitele WTA şi ATP, suspendate până în iunie

Nicolae Gavrea

Federaţia internaţională de tenis de câmp anunţase iniţial că până pe 2 mai nu se joacă în circuitele feminin şi masculin, dar pe fondul evoluţiei pandemiei de coronavirus a anunţat alt termen. Astfel, nu se joacă tenis nici la feminin, nici la masculin, până pe 7 iunie!

Organizatorii turneului de la Madrid au anunţat printr-un comunicat oficial că anul acesta nu mai are cum să se dispute din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, turneele ATP şi WTA de la Madrid şi Roma au fost anulate, la fel ca turneele feminine de la Strasbourg şi Rabat, plus cele masculine de la Munchen, Estoril, Geneva şi Lyon.
O lovitură grea pentru omul de afaceri român Ion Ţiriac (foto), al cărui profit anual de pe urma turneului era estimat la aproape 35 de milioane de euro. Ion Ţiriac este patronul turneului de la Madrid din 2009, iar anul trecut a anunţat că va continua să organizeze competiţia în capitala Spaniei cel puţin încă 10 ani.
„Turneul nostru a fost numărul 1 în ultimii ani, dar nu mai putem ţine pasul cu Indian Wells, cu banii pompaţi de Oracle. Nu putem dubla preţul biletelor, dar putem construi o arenă nouă, mai încăpătoare. Madridul are nevoie de un teren de 10.000 de locuri”, a spus Ion Ţiriac, în primăvară lui 2019.
Următoarele turnee programate în circuitul WTA sunt cele de la Nottingham şi Rosmalen, care au ca dată de start 8 iunie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

9 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

9 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

9 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

9 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

9 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

9 ore ago