Categories: Sport

Televizare amânată pentru FC Hunedoara

Eusebiu Şuvagău, antrenorul echipei FC Hunedoara, a infirmat zvonul privind transmiterea meciului cu Gloria Arad pe postul OTV, însă a precizat că există discuţii pentru televizarea partidei cu FC Şcolar Reşiţa, programată în 26 noiembrie.

Numai la stadion, nu şi la TV

Site-ul suporterilor alb-albaştri şi un ziar sportiv online din Arad au anunţat că meciul dintre FC Hunedoara şi Gloria Arad, programat mâine de la ora 15.00, pe Stadionul „Michael Klein, va fi amânat cu o zi, pentru a fi televizat de postul OTV. Informaţia s-a dovedit însă nefondată, iar partida va putea fi urmărită doar de cei care vor ajunge la stadion, nu şi pe micul ecran, întrucât televizarea a fost anulată. „Meciul se va juca mâine, de la ora 15.00, conform programării făcute de FRF şi nu va fi televizat. Este însă posibil să se televizeze următoarea partidă pe care o vom susţine pe teren propriu, cea cu FC Şcolar Reşiţa din 26 noiembrie”, a spus antrenorul alb-albaştrilor, Eusebiu Şuvagău.

Ţintesc locul I cu amicale tari

Dincolo de a fi sau a nu fi televizat, meciul cu Gloria Arad are doar varianta victoriei pentru tehnicianul echipei hunedorene, Eusebiu Şuvagău. „E obligatoriu să câştigăm, pentru că vrem să urcăm pe primul loc. Sperăm ca Luceafărul Oradea să se împiedice în această etapă, sau, dacă nu, ne propunem să o încurcăm noi în meciul direct de la Oradea, de peste trei săptămâni. Până la duelul direct cu bihorenii, vom disputa două amicale tari în cele două săptămâni în care nu suntem programaţi în campionat. Primul meci va fi sâmbăta viitoare la Alba Iulia, cu Unirea, iar următorul va fi vineri, 13 noiembrie, la Arad, cu UTA”, a spus tehnicianul echipei hunedorene. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago