Categories: Actualitate

Telegondola de la Straja, inaugurată de oficialii judeţului

Maximilian Gânju

Circa 1.500 de turişti vor putea urca într-o singură oră în Staţiunea Straja cu telegondola. Aglomeraţia în parcările staţiunii ar trebui să dispară, la fel şi ambuteiajele, după ce a fost dată în folosinţă instalaţia modernă de transport pe cablu.
Telegondola a fost construită în timp record, iar de ieri, este gata să ducă la schi mii de turişti în staţiunea de lângă Lupeni. Investiţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Turismului, iar proiectul mai cuprinde şi alte facilităţi care vor fi realizate în staţiunea de interes naţional. Telegondola din Staţiunea Straja a fost inaugurată în prezenţa prefectului judeţului, Sorin Vasilescu, a şefului Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi a altor oficiali.
Telegondola dată ieri în funcţiune are 46 de cabine, cu o capacitate de opt persoane fiecare. Ea poate transporta turiştii din municipiul Lupeni până în staţiune pe o distanţă de peste opt kilometri. Preţul pentru o călătorie dus-întors a rămas cel estimat iniţial, adică de 15 lei.
Staţiunea turistică Straja este situată la o altitudine de 1.445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan şi are amenajate şapte pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Patru dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, astfel că pot fi folosite de pasionaţii sporturilor albe până târziu în noapte. De asemenea, este prevăzut să se realizeze o pârtie şi sub telegondolă şi astfel, să i se mărească profitabilitatea acesteia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

12 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

12 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

12 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

12 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

12 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

12 ore ago