Categories: ActualitateFlash

Teatrul devean îşi deschide cortina pentru o nouă premieră

Magdalena Şerban

Teatrul de Artă Deva propune iubitorilor de cultură pentru mâine, 19 octombrie, începând cu ora 19, piesa ,,Sicilianul”, după Moliere, o premieră a cărei spectacol s-a jucat în această vară, în cadrul Festivalului ,,Sibiu Baroc Update 2012”, înregistrând un real success.

„Nu sunt ceea ce par a fi“
„Sicilianul“ este o comedie clasică într-un act, care ilustrează o întâmplare petrecută în secolul al XVII-lea în Sicilia, undeva într-o localitate de pe malul Mării Mediterane. Firul epic este strâns legat de povestea de viaţă a nobilului Don Pedro, îndrăgostit de o sclavă grecoaică, pe care o eliberează pentru a se căsători cu ea, nurii acestei sclave, pe nume Isidora, atrăgând însă atenţia întregului ţinut, dar şi pe cea a nobilului francez Adrast. Consecinţa? Adrast o răpeşte pe Isidora din casa lui Don Pedro. Spectacolul este regizat de Mihai Panaitescu, iar din distribuţie fac parte Andreea Gabor, Mihai Panaitescu, Mircea Puiu Lăscuş şi Răzvan Popa. Ideea reprezentaţiei şi sursa de bază a umorului este că „nimeni nu este ceea ce vrea să pară a fi’’.
Biletele se găsesc la agenţia teatrală, iar preţul unui bilet întreg este de 16 lei, respectiv 10 lei cu reducere.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

10 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

10 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

10 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

10 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

10 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

10 ore ago