Taxele şi impozitele locale în municipiul Deva vor rămâne neschimbate în anul 2022, potrivit unei hotărâri ce a fost aprobată marţi de consilierii locali.
„Consilierii locali au aprobat, marţi, în şedinţa ordinară, proiectul pe care l-am iniţiat în ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale pentru anul 2022. Conform HCL nr. 494/2021, taxele şi impozitele locale pentru persoanele fizice şi juridice din municipiul Deva nu se vor majora în anul 2022”, a declarat primarul localităţii, Florin Oancea (foto).
El a precizat că taxele şi impozitele vor fi indexate doar cu indicele de inflaţie aferent anului 2020, respectiv 2,6 la sută, valoare comunicată de Institutul Naţional de Statistică, aşa cum prevede Codul Fiscal.
Pentru persoanele fizice şi juridice care îşi achită integral obligaţiile către bugetul local până la data de 31 martie 2022, administraţia locală din Deva va acorda o bonificaţie de 5 la sută.
Și-a făcut de lucru fără să aibă idee despre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…
Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…
O parte dintre angajaţii Minei Lupeni au protestat spontan în subteran, miercuri, timp de câteva…
Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…
Magdalena Șerban Oameni sunt peste tot, fie că e vorba de pacienți, fie că e…