Copila avea 11 ani când individul a abuzat-o sexual prima dată. Anchetatorii au arătat că minora a fost violată şi ameninţată de mai multe ori de tatăl vitreg.
Timp de doi ani nimeni n-a ştiut de calvarul prin care trece fata. Totul se petrecea într-o boxă a blocului în care locuiau, în localitatea Petrila. Suspectul, Ciprian Bena, fost arestat preventiv luna trecută, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, pe o perioadă de 30 de zile. Acesta i-a cerut magistratului să fie lăsat sub control judiciar ori în arest la domiciliu pe durata anchetei, cerere care i-a fost respinsă. Individul nu este la prima faptă penală, acesta fiind condamnat în urmă cu circa trei ani la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsă care i-a fost însă amânată. Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a cerut prelungirea măsura arestării preventive, solicitare admisă de instanţă, astfel că Bena va rămâne în celula de arest cel puţin până luna viitoare. Individul a vrut şi de această dată să fie lăsat în arest la domiciliu pe durata anchetei penale. Tribunalul Hunedoara i-a respins însă contestaţia menţinând decizia judecătorului din Petroşani. (M.G.)
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…