Categories: Actualitate

Târgul colecţionarilor a ajuns la cea de-a 50-a ediţie

În acest sfârşit de săptămână, pasionaţii de obiecte vechi şi valoroase s-au întâlnit la Deva, la cea de-a 50-a ediţie a Târgului Colecţionarilor.
La ceas aniversar, târgul a reunit colecţionari din toate oraşele ţării, dar şi din străinătate, în număr mult mai mare decât la alte ediţii. „Au venit din Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Arad, Bucureşti, Oraviţa, Timişoara, Szeged. Au fost peste 80 de persoane, majoritatea participă permanent la târg, dar mai sunt şi oameni noi. Mă bucur că au venit aşa mulţi, tocmai de aceea am organizat târgul în aşa fel încât să nu se suprapună cu altele“, a precizat Lucian Bornemisa, preşedintele Hobby Club „Decebal“ Deva, organizatorul întâlnirii.
Fiecare dintre colecţionari şi-a expus obiectele stânse de-a lungul anilor, de la insigne, timbre, monede, vederi, până la obiecte de alamă, instrumente muzicale sau ceasuri vechi de 100 de ani. Pasionaţii de fotbal au venit cu materiale de profil strânse din toate colţurile lumii. Unul dintre colecţionari, în vârstă de 68 de ani, a dorit să le arate celor prezenţi o colecţie de 20 de felicitări făcute chiar de el, cu flori presate. Felicitările lui Loghin Galea au fost realizate în anul 1970 şi nici una nu seamănă cu cealaltă.
Târgul Colecţionarilor a reprezentat un prilej perfect pentru cumpărare sau schimburi de obiecte. Târgul a fost organizat pentru prima dată în anul 1996. (O.Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

11 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

14 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

3 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

3 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

3 zile ago