Magdalena Șerban

Comuna Totești va deveni un impor­tant nucleu pentru crescătorii de ovine, dar și pentru cei pasionați de do­menii precum agricultură ori de tot ceea ce implică o fermă și roadele toamnei. Mai mult de atât, folclorul va atrage iubitorii cântecului autohton și va asigura buna dispoziție chiar în primul weekend al lunii octombrie.

Mioara cea mai cea. Oaia Brează – Regina Țurcanelor
Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII -a ediție, se va desfășura în spațiul deja con­sacrat al târgului de animale de la Totești. „Vor fi reunite cele mai fru­moase oi din Țara Hațegului. Cei pre­zenți vor putea să viziteze standurile cu animale din varietatea Breaza, dar și să ia parte la un program artistic susținut de îndrăgiți interpreți de muzică popu­lară. Ca de obicei, și la această ediție se vor acorda premii. Cea mai frumoasă oaie și Cel mai viril berbec vor fi titlurile mult râvnite de către crescătorii de ovine. Așa cum e obiceiul, nu vor lipsi bu­catele alese și atmosfera tradițională. De la mici și bere, până la virșlii și turta târgului, dar și straie ciobănești ori unele mai moderne, totul se va găsi, din plin. Așa că până și cei pretențioși vor avea de unde să aleagă. Ce ne dorim prin acest gen de manifestare este să încu­rajăm popularizarea infuziei de rasă, Breaza de Hațeg din Breaza de Valea Jiului. Totodată, mai urmărim ca prin ase­menea acțiuni să încurajăm tinerii să prindă gustul oieritului și să ducă mai departe rădăcinile acestei ramuri. Este important să permanentizăm demer­su­rile de acest gen și pentru a avea un loc de desfacere pentru animale şi produse animaliere. La fel de important e să promovăm târgul atât la nivel judeţean cât şi regional, fiind incluşi şi în calen­darul de târguri al Consiliului Judeţean Hunedoara”, a precizat primarul din Totești, Tiberiu Pasconi (foto). Edilul a mai ținut să precizeze că sunt puţine momente în care crescătorii de animale au parte de respectul şi aprecierile cu­venite pentru munca şi rezultatele lor, așa că administrația publică de aici în­cearcă să le aducă o bucurie și să-și exprime admirația, în egală măsură. „Vă așteptăm cu mare drag să ne fiți alături și să petreceți frumos, măcar câteva ore. Sunteți bineveniți”, a fost invitația lan­sată de edilul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

8 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

8 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

8 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

8 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

8 ore ago