E subiect sensibil, pentru că, invariabil, infracţiuni ce aduc statului prejudicii în sume uriaşe nu se pot face individual, fără protecţie de nivel înalt, iar structurile de protecţie sunt, prin sistemul închis, de castă, pe care îl impune clasa politică românească, greu de combătut.
E bine ştiut şi acceptat de politicieni faptul că lumea interlopă a penetrat atât clasa politică, cât şi instituţiile statului. Acceptat, pentru că această alianţă între politică şi afacerile subterane înseamnă o mulţime de bani negri folositori în campanii electorale sau de imagine, în susţinerea grupurilor de presiune, bani cu care se pot cumpăra politicieni de la alte partide, primari, directori de instituţii, bani care nu pot fi verificaţi de nimeni.
Scandalul Alin Simota e un exemplu cât se poate de transparent. Individul a fost arestat la puţin timp după ce membri ai unei grupări dure de cămătari au ajuns pe mâna anchetatorilor şi, foarte probabil, nu şi-au dorit să se sacrifice, ci au făcut înţelegeri care l-au adus şi pe politician în faţa legii. S-au lansat diverse opinii legate de legăturile lui Simota cu structuri de influenţă politică, dar şi cu structuri secrete, toate ajutând ani de zile la protecţia acestuia. Că individul nu era apă de trandafiri, asta putea confirma orice locuitor al Văii Jiului luat la întrebări pe stradă. Că i se sufla în ciorbă, dinspre puteri, aşijderea. Poate spune conducerea PNL-ului hunedorean că habar nu avea cine este Simota, când l-au promovat laudativ, i-au creat pârtie în politică şi s-au bucurat de sponsorizările acestuia? Să fim serioşi. Dar – iar un răspuns de găsit la cetăţeanul obişnuit – nu e nici un secret în faptul că politica românească îşi trage seva din economie subterană şi infracţionalitate. Răul nu e numai că se hrăneşte de acolo, ci că face zid de protecţie pentru această mocirlă, justiţia fiind pusă uneori în cămaşă de forţă.
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…