Mama tânărului din Valea Jiului care a murit în luna decembrie, în Spania, a putut să-şi îngroape copilul creştineşte. Cazul ei a fost prezentat de presă pe larg, iar un deputat care a dorit să rămână anonim a ajutat-o pe femeie să ajungă în Castellon şi să facă pregătirile pentru o înmormântare creştinească.
Imediat după ce cazul disperat al familiei Brădăţan (foto) a fost mediatizat, parlamentarul, impresionat de drama femeii, a intrat în legătură cu ea şi s-a oferit să o ajute, pentru a-şi putea îngropa copilul. „Nici nu ştiu cum să vă mulţumesc, mi s-a luat o piatră de pe inimă. Nu există zi şi clipă în care să nu mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea domnului deputat care m-a ajutat. Acum, pot să-i fac şi băiatului o pomană, pentru că nu puteam să-i fac absolut nimic. Am vorbit cu un preot şi mi-a spus că până nu-şi găseşte locul, până nu-l bagă într-o groapă, nu putem să-i facem nimic după cum cere obiceiul creştinesc”, ne-a povestit Mărioara Brădăţan, mama tânărului decedat în Spania. Fiul ei a fost înmormântat într-un cimitir catolic parohial din provincia spaniolă. „S-a văzut că s-au investit nişte bani acolo, a avut un sicriu foarte frumos şi l-au băgat într-o criptă. După cinci ani, dacă nu reuşesc să-i aduc osemintele în ţară, îl bagă într-o groapă comună”, a mai spus femeia.
În urmă cu aproape trei luni, familia Brădăţan a primit un telefon prin care era anunţată că fiul lor, Matei Alexandru, a decedat în Spania, unde era plecat la muncă. Soţii Brădăţan nu aveau bani nici măcar pentru a merge în Spania să poată participa la înmormântare, iar copilul lor risca să fie înhumat într-un cimitir al săracilor, fără cruce la căpătâi, unde să-i poată fi aprinsă o lumânare ori fără o ceremonie religioasă.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…