Categories: Actualitate

Tânără originară din Lupeni, decedată în incendiul din clubul Colectiv

Numărul victimelor tragediei din clubul Colectiv din Bucureşti, originare de la noi din judeţ, creşte de la o zi la alta. Ieri, s-a aflat că o altă tânără născută în Lupeni a decedat în carnagiul din Capitală.

Este vorba de Stan Simona Livia, o tânără care, din 2013 s-a mutat împreună cu familia într-un judeţ din nordul ţării. După ce a fost identificată, numele fetei a fost trecut pe lista făcută publică de INML.
Persoanele care au decedat în urma incendiului din clubul bucureştean au ajuns la 32. Printre acestea se numără şi o tânără din Deva, care a fost înmormântată ieri. Alţi doi hunedoreni, o fată şi un băiat, sunt internaţi în spitalele din Bucureşti, unul dintre ei fiind în stare gravă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

6 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

6 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago