Categories: EvenimentFlash

Tânără din Petrila, violată de trei indivizi

Maximilian Gânju

O tânără acuză trei bărbaţi că ar fi violat-o în noaptea de miercuri spre joi, iar totul s-ar fi întâmplat la o căbănuţă din Petrila. Victima a mers de bună voie cu cei trei suspecţi la cabana unde susţine că fost abuzată, dar şi prădată de indivizi.
Poliţiştii din Petrila au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru viol, după ce ieri dimineaţă, la sediul instituţiei a ajuns o tânără de 20 de ani din localitate care a reclamat că a fost victima unui viol în grup. În plus, fata le-a mai spus anchetatorilor şi că indivizii, după ce au obligat-o să se culce cu ei, i-au furat şi toţi banii pe care-i avea. Cei care au abuzat de ea sunt trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, toţi din localitatea Petrila, iar femeia le-a spus anchetatorilor că a mers cu ei la o căbănuţă din zona Cimpa, un cătun ce aparţine de Petrila, însă nu pentru a face amor. Odată ajunşi acolo, tinerii au obligat-o să le satisfacă poftele.
„Noi am fost sesizaţi de o de tânără, că a fost violată de trei persoane într-o căbănuţă din zona Cimpa. După primele verificări a rezultat faptul că fata a plecat de bună voie cu cei trei la căbănuţă, ulterior s-a reclamat violul şi furtul unei sume de bani din buzunar. Se fac cercetările şi verificările în cauză, urmând ca în funcţie de rezultat, să facem şi propunerile legale către Parchet”, a declarat comisarul Alexandru Scafariu, adjunctul şefului Poliţiei Petrila. Tânăra a fost dusă la medicul legist, pentru a i se elibera şi un certificat medico-legal, iar cei trei tineri sunt cercetaţi pentru viol şi riscă închisoarea dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce draguta este domnisoara respectiva. De fapt ea s-adus noaptea cu trei barbati la cabana din Cimpa ca acestia sa-i citeasca Poemul lui Ghilgames. Acestia, ca niste netrebnici, nu s-au tinut de cuvant si au violat-o. Apoi, i-au luat banii pe care, probabil, i-a primit de la ei pentru a asculta versurile poemului. Sigur ca ei s-au suparat ca ea nu a mai vrut sa asculte lectura lor. O, sfanta naivitate.

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago