Categories: Actualitate

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la 112 prin care o femeie de 32 de ani a sesizat faptul că a fost agresată și deposedată de bani și acte de identitate de către concubinul său, un tânăr de 28 de ani.

La data de 27 mai 2026, în jurul orei 14:07, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la producerea unui conflict domestic într-un imobil din municipiul Deva.

Echipajele de poliție deplasate la fața locului au stabilit, în urma verificărilor, că pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi adresat amenințări și injurii femeii, după care ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras din portofel suma de 400 de lei și actul de identitate. În momentul în care victima a încercat să îl împiedice să plece din locuință, aceasta ar fi fost lovită din nou în zona feței.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent asupra victimei, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În urma activităților desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva, bărbatul a fost depistat, iar, pe baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii hunedoreni continuă să acorde o atenție deosebită prevenirii și combaterii violenței domestice, intervenind cu promptitudine pentru protejarea victimelor și tragerea la răspundere a persoanelor care comit astfel de fapte.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Tragedie

Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…

29 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

3 ore ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

3 ore ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

3 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

3 ore ago

Polițiștii rutieri din Hunedoara, prezență sporită în teren odată cu începerea noului an școlar

Polițiștii rutieri din județul Hune­doara intensifică, pe parcursul lunii septem­brie, acțiunile preventive și de control…

3 ore ago