Categories: Eveniment

Tâlharul de la cazinou, băgat la puşcărie

 

Poliţiştii oraşului Aninoasa au avut o acţiune în urma căreia au prins un tânăr de 22 de ani,  din Aninoasa. Pe numele acestuia Curtea de Apel din Oradea a emis, în 09.05.2018, un mandat de executare a închisorii prin care a fost condamnat la un an şi 8 luni de închisoare, pentru tentativă de tâlhărie calificată în formă continuată.

       Daniel Minea (foto),a fost condamnat iniţial de Judecătoria Oradea  la un an şi opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată în formă continuată. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de trei ani, dar şi frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara. Însă procurorii au făcut apel, cerând ca acesta să execute pedeapsa în penitenciar, iar Curtea de Apel le-a admis cererea.

Fapta pentru care a fost condamnat definitivMinea a fost comisă la data de 10.10.2017. Poliţiştii au stabilit că cel în cauză, purtând pe față o cagulă neagră, a intrat în incinta unei săli de jocuri din Oradea, unde a amenințat-o cu un pistol, tip airsoft pe angajata sălii și i-a solicitat banii din casierie. Angajata a strigat după ajutor, iar tânărul a părăsit locul faptei fără să sustragă bani sau bunuri. În aceeaşi noapte, tânărul a intrat într-o altă sală de jocuri din Oradea unde, de asemenea, i-a amenințat cu același pistol pe angajații sălii, cărora le-a solicitat banii din casierie, dar întrucât aceștia au acționat butonul de panică, acesta a părăsit fugit, fiind prins de poliţiştii orădeni nu departe de locul faptei.

Anterior tentativei de jaf de la Oradea, Minea Daniel a reuşit să jefuiască un cazinou din municipiul Petroşani, folosindu-se de un cuţit. A furat circa 30.000 de lei şi în acest caz a avut şi un complice. Atât el, cât şi cel care l-a ajutat să se facă nevăzuţi, sunt judecaţi la Petroşani pentru tâlhărie calificată.

Daniel Minea a fost depus de poliţişti în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.(Adriana Clej)

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

14 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

14 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

o zi ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

o zi ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

o zi ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

2 zile ago