Categories: Actualitate

Tâlhărite în timp ce dormeau

Două femei au fost bătute și ame­nințate cu moartea de trei indivizi care au intrat peste ele în casă, în timp ce dormeau, pentru a le jefui.
Suspecții au reușit să fure 11.000 de lei de la victime, iar anchetatorii au avut o misiune dificilă pentru a-i identifica și prinde. Cei trei tâlhari aveau fața acoperită cu cagule când au intrat peste femei, astfel că vic­timele n-au reușit să ofere foarte multe detalii. Suspecții au fost mo­ni­torizați și de Direcția de Operațiuni Speciale pentru a se obține probe, iar procurorii au reușit să finalizeze do­sarul în care cei trei sunt inculpați pentru tâlhărie calificată, cauză care va fi soluționată de Judecătoria Deva. Acuzații au reclamat faptul că tele­foanele le-au fost ascultate ilegal. Cu toate acestea, judecătorii au decis că totul a fost legal. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

13 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

16 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

16 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

o zi ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

o zi ago