Categories: Actualitate

Tâlhăriţa din Hunedoara stă cu un an în plus la centrul educativ

Oana Mihnea

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis ieri soarta definitivă a tinerelor din municipiul Hunedoara, care au tâlhărit mai multe persoane vârstnice. Nu fac închisoare, dar capul răutăţilor stă mai mult în centrul educativ.

După ce au primit pedepsele la începutul lunii iunie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara au formulat apel la sentinţă. Ieri, apelul a fost admis la Curtea de Apel Alba Iulia şi a fost desfiinţată sentinţa dată în instanţa anterioară în ceea ce o priveşte pe Talia Blidariu în vârstă de 16 ani. Mai precis, i-a fost majorată durata internării la centrul educativ de la doi la trei ani, pentru tâlhărie şi tentativă la tâlhărie. În rest, decizia a fost menţinută. Ana Maria Răducanu va sta într-un centru de reeducare timp de şase luni, pentru complicitate la tâlhărie. Roxana Izabela Puiu va merge şi ea la centru, însă doar pe o perioadă de trei luni, pentru complicitate la tentativă la tâlhărie. Loredana Andrada Sălăjan a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi doi ani de interzicerea anumitor drepturi, iar Laura Pohl a fost condamnată la un an şi jumătate cu suspendare, ambele pentru complicitate la tâlhărie. Pe lângă pedepsele primite, tâlhăriţele mai trebuie să plătească şi daune materiale şi morale tuturor părţilor vătămate, sume cuprinse între 1.000 şi 4.000 lei.
Reamintim că în doar câteva zile, cele cinci tinere au urmărit şi bătut şase femei, toate având vârsta de peste 70 de ani. Profitând de faptul că victimele nu se puteau apăra, tinerele le smulgeau cerceii de aur din urechi, pe care mai apoi îi amanetau sau îi vindeau, iar banii îi foloseau în scopuri personale. Ultima dată, două dintre ele au fost prinse în flagrant de poliţişti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

13 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

13 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

13 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

13 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

13 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

13 ore ago