Categories: Actualitate

Urmărit naţional, prins de poliţişti la Aninoasa

Oana Mihnea

Poliţiştii din Aninoasa au găsit cuibul ultimului hoţ din cartierul petroşănean Şasa, care a scăpat în luna iunie a acestui an de oamenii legii din Gorj.

Este vorba despre Petrică Marius Lingurar, în vârstă de 36 de ani, dat în urmărire naţională. Descinderile din 8 iunie 2015, organizate de IPJ Gorj, au dus la reţinerea a opt persoane acuzate de furtul mai multor elemente de cale ferată. Din cauza faptului că decizia instanţei de trimitere după gratii a acestora s-a dat după ce au expirat ordonanţele de reţinere, cinci hoţi au reuşit să scape de oamenii legii şi au fost daţi în urmărire naţională şi internaţională. Rând pe rând, toţi au fost prinşi şi trimişi în spatele gratiilor.
I-au dat de urmă
La acel moment, Petrică Marius Lingurar nu a fost inclus în ecuaţie, acesta nu a făcut parte dintre cei opt care au speriat Valea Jiului. Abia la sfârşitul lunii iunie, în urma cercetărilor efectuate, a administrării probelor şi a declaraţiilor celorlalţi parteneri la infracţiune, magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au emis şi pe numele lui Petrică Marius Lingurar un mandat de arestare pentru furt calificat. De atunci şi până acum, petroşăneanul a fost de negăsit. Totuşi, poliţiştii i-au dat de urmă luni, într-o locuinţă din Aninoasa, unde se ascundea în speranţa că nu va fi prins. „În baza mandatului, bărbatul a fost reţinut şi depus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Târgu-Jiu“, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Ieri, dosarul în care hunedorenii sunt judecaţi pentru furt calificat a avut un nou termen la Judecătoria Târgu-Jiu, însă magistraţii au amânat pronunţarea pentru 18 septembrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

16 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

16 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

16 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

16 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

16 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

16 ore ago