Potrivit anchetei, copilul a fost trimis de mama sa la un magazin non-stop din Deva, pentru a-i cumpăra un pachet de ţigări şi câteva plicuri de cafea. Copilul era însoţit de sora lui mai mare, iar după ce a cumpărat ţigările au plecat înapoi spre casă. Cei doi autori ai tâlhăriei i-au urmărit pe micuţi circa 100 de metri, până într-o zonă întunecată şi ferită, iar apoi l-a strigat pe copil să stea pe loc. ”De teamă, persoana vătămată s-a oprit, iar când inculpaţii au ajuns în dreptul persoanei vătămate inculpatul, fără nicio explicaţie, i-a luat din mână pachetul de ţigări. (…) În acest context, persoana vătămată i-a solicitat insistent inculpatului să-i dea pachetul de ţigări întrucât este al mamei sale, situaţie în care acesta din urmă a desfăcut pachetul de ţigări şi i-a dat o ţigară”, se arată în rechizitoriu.
Pentru că minorul se ţinea după ei pentru a-şi recupera ţigările, a fost luat la bătaie. În faţa instanţei, ambii inculpaţi au recunoscut săvârşirea infracţiunii în modalitatea descrisă în cuprinsul rechizitoriului, se arată în sentinţa publicată pe www.rolii.ro. Autorii tâlhăriei, Andrei Lipsa, de 24 de ani şi Cristian Bordea, de 21 de ani, au cerut să le fie schimbată încadrarea juridică a faptei din tâlhărie calificată în lovire şi alte violenţe, însă judecătorii le-au respins cererile. Judecătoria Deva i-a condamnat pe cei doi la câte un an de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. Procurorii au făcut apel la sentinţă, dosarul urmând să fie soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia. (M. Gânju)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
View Comments
Doi parliti din micro care se dau bagabonti fura tigari de la copii :)))) v-ati mai luat si cu suspendare si sa spalati buzi =))))) voi daca furati 3 sampanii va luati un an pe sampanie :))))))) ardavar gazutul de nespalati ca put hainele pe voi a balegar cand iesiti pe centru nu aveti bani nici de apa calda va spalati cu apa de la flori
Tiganii aia 2 sint prietenii tiganului puscarias si sifonar Lacatus Valer zis vali orfanu. El ia invatat sa fure. La puscarie cu ei.
Respect Kiru!