Categories: Actualitate

Tâlhăria a avut loc în municipiul Petroşani, iar victimă a fost un tânăr de 18 ani, din Petrila

Acesta le-a spus poliţiştilor că, în timp ce se afla împreună cu un prieten în zona centrală a municipiului Petroşani, a fost abordat de doi bărbaţi pe care nu îi cunoştea, şi care l-au invitat într-un autoturism parcat în spatele unui magazin. Tânărul a urcat în maşină iar unul dintre suspecţi, aflat pe bancheta din spate, i-a cerut să scoată banii pe care îi avea şi să îi dea.

”După ce le-a spus că nu deţine sume de bani, persoana poziţionată pe scaunul şoferului i-a luat tânărului din mână telefonul mobil şi i-a spus să scoată tot ce are în buzunare. Cele două persoane l-au deposedat pe tânăr de suma de 250 lei (pe care îi avea în buzunar), l-au ameninţat cu acte de violenţă şi l-au lovit în zona feţei, după care i-au solicitat să coboare din maşină şi au plecat într-o direcţie necunoscută”, a informat IPJ Hunedoara.
Victima jafului a alertat Poliţia Petroşani, iar autorii au fost prinşi. Cristian Pingert şi Claudiu Varga, doi tineri din Petroşani, în vârstă de 21 şi 24 de ani, sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, cu aplicarea circumstanţei agravante, deoarece actul acesta s-a produs în timpul stării de urgenţă. Procurorii au cerut şi obţinut arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Prejudiciul total cauzat, în valoare de 1.250 de lei, a fost recuperat în totalitate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

3 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

3 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

3 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

3 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

3 ore ago

Bal de caritate. Gala notei perfecte

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnas­ti­cii,…

4 ore ago