Categories: ActualitateFlash

Tâlhari la vârste fragede, ajunşi în faţa instanţei

Cristina Ghenea

Trei minori din municipiul Hunedoara au ajuns în faţa instanţei, după ce au tâlhărit mai multe femei, în plină stradă. Tinerii le smulgeau victimelor bijuteriile de la gât, făcându-se, mai apoi, nevăzuţi.

Lucian Ciorba şi Iuliu Cezar Iuşan, ambii în vârstă de 17 ani, acţionau împreună cu un prieten mai mic cu doi ani decât ei – Alexandru Ciurar. Doi dintre minori stăteau „de şase”, iar al treilea smulgea bijuteriile. În doar cinci zile, tinerii au comis cinci astfel de tâlhării, alegându-se cu lănţişoare de aur în valoare de 4.170 de lei. Au amanetat toate bijuteriile, iar apoi au împărţit banii frăţeşte şi fiecare i-a cheltuit după bunul plac, astfel că poliţiştii nu au recuperat nimic din prejudiciul cauzat. „Cei trei tineri au fost prezentaţi Judecătoriei Hunedoara, care a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 19 zile pe numele lui C.L., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi pe numele lui I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, ambii fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva. Faţă de C. A., s-a luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile”, a declarat Adriana Voina, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

12 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

13 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

13 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

13 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

13 ore ago