Maximilian Gânju
Un bărbat condamnat pentru că a tâlhărit un vârstnic din Aninoasa a fost prins de poliţiştii din localitate şi trimis după gratii.
Individul a fost condamnat de instanţă la doi ani şi opt luni pentru tâlhărie, după ce, anul trecut, a intrat peste un bătrân de 86 de ani, din Aninoasa, în două rânduri, şi i-a furat banii. Tânărul de 23 de ani a fost cercetat sub control judiciar şi găsit vinovat, însă, când şi-a primit pedeapsa, a fugit. Poliţiştii din Aninoasa au reuşit să-i dea de urmă şi potrivit şefului Poliţiei Aninoasa, Nicolae Airinei, după îndeplinirea tuturor formalităţilor, a fost escortat la Penitenciarul Bârcea. Individul făcea parte dintr-o reţea de tâlhari care a fost destructurată de poliţiştii hunedoreni şi craioveni. Cei trei i-au luat bătrânului după ce l-au bătut, spun anchetatorii, suma de 70 de lei la prima tâlhărie, iar la a doua, 57 de lei. Victima a murit la câteva luni de la atac, însă cercetarea a arătat că decesul nu are legătură cu cei trei şi astfel, au scăpat de acuzaţii mult mai grave. Au fost reţinuţi în urma unei descinderi a poliţiştilor de la Serviciul Acţiuni Speciale şi doi dintre ei au ajuns în arest preventiv, unde şi-au primit pedeapsa, dar tânărul din Aninoasa a fost cercetat şi judecat sub control judiciar dat fiind faptul că era foarte bolnav.
Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noastră face tot ce poate ca șeful…
Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…
Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Inspectoratului General al Poliției Române,…
Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…