Categories: ActualitateFlash

Sute de tone de zgură toxică, descoperite în Hunedoara!

Sorina Popa

Un adevărat scandal s-a declanşat în municipiul Hunedoara, după ce s-au descoperit peste 1.000 de tone de zgură cu plumb, lucrurile ajungând să pună în pericol chiar viaţa cetăţenilor.

De 800 de ori mai mare
Potrivit Georgetei Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva, la controalele efectuate în urma unor reclamaţii, s-au depistat două zone unde a fost identificată zgura cu plumb. Este vorba despre Poarta Zgurii din municipiul Hunedoara şi despre o platformă industrială de pe strada Carpaţi. În prima locaţie se află aproximativ 400 de tone de asemenea zgură, iar în cealaltă, peste 700 de tone. Dar, problema nu este cantitatea zgurii, ci faptul că, în urma măsurătorilor efectuate de specialiştii de la Mediu, valorile concentraţiilor de plumb se ridică la 17.000 mg Pb/1 kg de sol, faţă de 20 mg Pb/1 kg de sol, cât este normal.
„Am prelevat probe din sol, pentru că nu avem competenţe să efectuăm probe la produs. Am testat solul pe care este depozitată zgura cu pricina. Am găsit valori cuprinse între 73 de miligrame de plumb pe kilogramul de sol şi 17.000 de miligrame de plumb pe kilogramul de sol. Valoarea normală este de 20 de miligrame de plumb pe kilogramul de sol. Depăşirile sunt de 800 de ori”, a declarat Georgeta Barabaş.

Se aşteaptă rezultatele anchetei
Agenţia pentru Protecţia Mediului Deva nu a primit nici o solicitare din partea vreunui agent economic, în condiţiile în care toate activităţile cu aceste deşeuri (transport, valorificare, tratare, depozitare) necesită avize.
„Operaţiunile neautorizate cu astfel de produse sunt considerate infracţiuni. Garda de Mediu trebuie să identifice cine sunt operatorii responsabili şi care este provenienţa acestor substanţe. Sperăm să fie identificaţi ca să putem să-i obligăm să repare prejudiciile aduse mediului”, a spus directorul APM Deva.
Potrivit directoarei APM Deva, Garda de Mediu efectuează o anchetă pentru depistarea proprietarilor zgurii toxice şi se aşteaptă ca în câteva zile rezultatele acesteia să fie făcute publice.
Directorul APM Deva susţine că asemenea compuşi cu plumb sunt toxici, nocivi şi cancerigeni. Cu toate astea, autorităţile locale nu ridică un deget, hunedorenii riscând astfel să se îmbolnăvească, deoarece depozitele de zgură cu plumb sunt chiar în oraş. Se pare că sunt trei firme implicate în acest scandal, zgura fiind prelucrată şi apoi exportată în China, în afacere fiind implicate şi personaje cercetate în faimosul dosar „Hydra”, al mafiei fierului vechi din municipiul Hunedoara. Cu toate astea, autorităţile stau cu mâinile în sân, în timp ce hunedorenii sunt expuşi zilnic pericolului îmbolnăvirilor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Fotografia nu arata zgura de plumb ci alt tip de zgura ! Ca in toata societatea romaneasca lipsa de profesionalism isi face simtita prezenta ! :( :( :(

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

2 zile ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

4 zile ago