Categories: Comunitate

Sute de şomeri au fost angajaţi

Cristina Ghenea

Peste 250 de şomeri vor ieşi din evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-au găsit un loc de muncă. Potrivit conducerii agenţiei, ofertele angajatorilor au bătut recordul, de data asta, 310 posturi fiind puse la bătaie la Bursa locurilor de muncă, organizată vineri. Locul celor proaspăt angajaţi, însă, va fi luat curând de alte câteva sute de hunedoreni, trecuţi pe listele de concedieri.

Peste 180 de persoane angajate pe loc  
Bursa Locurilor de Muncă, organizată vineri în 10 localităţi din judeţ, a adunat aproximativ 900 de şomeri. „Au fost selectate 259 de persoane, dintre care 186 au fost angajate pe loc. Restul vor participa, în următoarele 30 de zile, la interviuri, având astfel şansa de a ocupa un loc de muncă“, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara. Acesta a mai precizat că 19 dintre hunedorenii proaspăt angajaţi au studii superioare şi că printre posturile ocupate, se numără şi cele de ingineri, psihologi sau directori economici.

Legătură directă cu angajatorul
Pe de altă parte, reprezentanţii AJOFM Hunedoara au lansat un proiect menit să simplifice accesul direct la Serviciul Public de Ocupare (SPO), ajutându-i pe şomeri, prin intermediul Internetului, să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. „Intitulat «Acces direct în SPO», proiectul este derulat în parteneriat cu AJOFM Alba şi are o valoare de peste 22 de milioane de lei, din care mai mult de jumătate sunt asiguraţi prin fonduri europene. Perioada de implementare are o durată de trei ani, iar proiectul este benefic în special hunedorenilor plecaţi în străinătate, care doresc să se întoarcă acasă, şi îşi caută de acolo un loc de muncă. În plus, arhivele fizice ale instituţiei vor fi transferate în următorii trei ani în arhive virtuale“, a explicat Vasile Iorgovan.

Disponibilizări anunţate pentru aprilie
Deşi se simte o stabilizare a pieţei muncii din judeţ, criza economico-financiară încă nu a trecut, iar locul şomerilor care îşi găsesc un job este imediat ocupat de alţii, care sunt disponibilizaţi. Potrivit AJOFM Hunedoara, patru companii au anunţat concedieri pentru luna aceasta, în total, urmând a fi disponibilizate 501 persoane. Este vorba despre SC MONDOSCARPA SRL, de unde urmează să fie puşi pe liber 291 de angajaţi, SC Key Safety Systems SRL, de unde vor pleca 115 hunedoreni, şi de CFR Călători, care a anunţat că va disponibiliza 15 persoane. În plus, alţi 80 de angajaţi ai SC Chimica SA Orăştie sunt în pericol de a rămâne pe drumuri, însă, potrivit şefului AJOFM, reprezentanţii societăţii s-ar putea răzgândi şi reduce numărul celor de pe lista de concedieri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

10 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

10 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

10 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

10 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

10 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

10 ore ago