Categories: Comunitate

Sute de oameni, la înmormântarea fratelui lui Nicolae Guţă

Maximilian Gânju

Aproape toată suflarea din localitatea Iscroni a ţinut să participe la înmormântarea lui Samir Lingurar, fratele celebrului manelist Nicolae Guţă. Autorităţile au sporit măsurile de siguranţă, pentru a evita incidentele. Cortegiul funerar s-a întins pe câteva sute de metri şi a îngreunat circulaţia rutieră.
Peste 700 de persoane au participat la slujba de înmormântare a lui Samir Lingurar (43 de ani). Serviciul religios a fost oficiat de un sobor format din şapte preoţi, iar unul dintre ei abia şi-a putut stăpâni lacrimile în timpul slujbei. Samir Lingurar a fost foarte apropiat de preotul Octavian Pătraşcu şi de biserica pe care acesta o slujeşte în comunitatea Sălătruc din Petroşani, unde de altfel, a şi fost îngropat fratele lui Guţă. Mai multe echipaje de poliţie au dirijat circulaţia pe DN-66 A, care a fost parţial îngreunată, însă nu s-a înregistrat nici un incident, iar şoferii au lăsat coloana funerară să treacă şi au claxonat în semn de respect faţă de fratele manelistului. Nicolae Guţă a stat la căpătâiul fratelui său pe tot parcursul slujbei de înmormântare, chiar dacă în Valea Jiului a fost ger năprasnic. Manelistul a fost luat de mai multe ori de lângă sicriu de către apropiaţi, dat fiind faptul că are probleme cu inima şi rudele s-au temut să nu-şi agraveze boala.
Potrivit unor surse, rudele lui Samir Lingurar au comandat 400 de porţii de mâncare pentru pomană, însă când au văzut că a venit mai multă lume decât se aşteptau, au cerut imediat suplimentarea porţiilor, astfel încât să ajungă pentru toată lumea. Fratele lui Nicolae Guţă a decedat din cauza unui cancer de piele, pe data de 5 ianuarie, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Pentru că obiceiul spune că în ziua de luni nu este bine ca morţii să fie îngropaţi, familia acestuia a decis să-l conducă pe ultimul drum abia ieri, la patru zile de la deces.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

11 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

23 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

23 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago