Categories: ActualitateFlash

Sute de apeluri pe zi la 112 în judeţ, pentru ambulanţă

Sorina Popa

Din cauza creşterii numărului de infectaţi cu noul virus au crescut şi solicitările la 112. Oa­menii sunt disperaţi, sunt speriaţi, acuză du­reri musculare şi sună la 112, spune medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Hunedoara.

Nu mai ţin cont de program
Lucrurile sunt destul de complicate pentru cei care lucrează la Serviciul de Ambulanţă, deoarece ei trebuie să facă faţă solicitărilor celor care sunt suspecţi de Covid sau chiar au virusul. Totul pare o nebunie, iar aceşti oa­meni sunt cei care ne oferă încredere şi pro­fesionalism, lucru pentru care le mul­ţumim.
Săptămâna trecută, potrivit celor declarate de medicul Călin Dumitrescu, s-a înregistrat un record al apelurilor la 112 în judeţ. Au fost 400 în doar 24 de ore! „Peste 60 la sută dintre apeluri sunt legate de Covid. În medie, zilnic sunt aproximativ 200 de apeluri la 112. Suntem nevoiţi să lucrăm fără să mai ţinem cont de program, astfel încât să asigurăm tu­re­le. În condiţiile în care personalul este mai puţin ca în lunile trecute, unii colegi pen­sio­nându-se”, a declarat medicul Călin Dumi­trescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Nu au fost deblocate posturile
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hune­doara are în dotare 65 de maşini, dintre care în prezent sunt funcţionale 60. În ceea ce priveşte personalul, sunt 14 operatori dis­pecerat, 104 ambulanţieri, 110 asistente medi­cale şi 16 medici. Şefa Serviciului, medicul Valeria Filimon, se reface după ce şi ea a fost infectată cu noul virus. Mai este o doctoriţă de aici, bolnavă şi ea de Covid. Alte patru asistente sunt şi ele pozitive. Situaţia este, deci, aproape disperată la SJA. Cu toate acestea, nu au fost deblocate posturi, pentru a fi angajaţi specialişti de care este atâta nevoie în perioada asta grea.
„Faţă de anul trecut, în lunile acestea, au crescut apelurile la 112 cu 35 la sută”, a adăugat dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SJA Hunedoara
Tot cei de la SJA Hunedoara transportă şi bolnavii de Covid la spitale, şi între spitale. Oamenii sunt panicaţi şi pe bună drep­tate.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca dupa multele cutremure din zona seismica Vrancea am avea unul pe zona de vest? Cum ar face fata ambulantele care au 60% apeluri referitoare la virusul chinezesc(de fapt acesta este adevarul provine din China. L-ar chema pe specialistul nr 1 in descarcerari al tarii, care ne-a aratat cu ocazia Colectiv, ce bine face fata.El n-ar veni pentru ca in studiourile tv se descurca cel mai bine.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nici bine nu i s-a us­cat cerneala de pe sentință și s-a apucat din nou…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președinte al UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru participarea…

12 ore ago

Bulina neagră

Emanuil M., din Vulcan, Pentru că riscă să ajungă în pușcărie pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

Comuna Gurasada, tot mai activă în mediul online

Magdalena Șerban Tot mai multe primării aleg să co­munice pe Facebook pentru că oferă acces…

12 ore ago

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero: Avem nevoie cât mai repede de un guvern funcțional

Vicepreședintele Camerei Depu­ta­ților, deputatul PSD Natalia Intotero, a declarat recent că țara noastră trece printr-o…

12 ore ago