Suntem din ce în ce mai putini

Nicolle Ebner

Populaţia judeţului Hunedoara a continuat să scadă, faţă de anii trecuţi. Potrivit datelor statistice, numărul hunedorenilor care pleacă din judeţ – inclusiv în străinătate – este mai mare decât a celor care se stabilesc pe meleagurile noastre, iar mortalitatea depăşeşte îngrijorător indicele natalităţii.

Ce spun statisticile
Potrivit datelor centralizate de către Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara, populaţia judeţului a scăzut cu aproape 3.500 de persoane, de la 466.586-în 2009, la 463.102-cifră contorizată la sfârşitul lunii mai 2010. Una dintre cauze este faptul că, datorită problemelor financiare, tot mai puţine familii îşi mai asumă responsabilitatea creşterii unui copil. La nivel de judeţ, doar 1.093 de familii s-au încumetat să aibă al doilea copil, prin urmare, în anul 2009, s-au născut 3.961 de copii (predominat băieţi – 1.982), în schimb au decedat 5.693 de hunedoreni, de unde rezultă un spor natural negativ de 1.173. Tot din datele statistice rezultă că, la scăderea numărului de locuitori contribuie şi plecările masive spre alte zone din ţară, iar majoritatea stabilindu-şi domiciul în străinătate. Anul trecut, au plecat din judeţ 6.981 de hunedoreni, 300 dintre ei emigrând în străinătate, cu acte în regulă, adică oficial. Au părăsit definitiv  Deva – 84 de locuitori, Hunedoara – 73, şi Petroşaniul – 49. În schimb, numărul celor care şi-au stabilit domiciliul în judeţul nostru nu a depăşit 5.778, de unde rezultă un sold negativ de 1.203 persoane.
Anul acesta, până în luna mai, au plecat din judeţ 7.132 de hunedoreni, mulţi dintre ei găsindu-şi locuri de muncă în alte judeţe sau în străinătate, în schimb s-au eliberat 4.483 de vize cu domicilii flotante pentru români şi străini care s-au stabilit, deocamdată provizoriu, în judeţul nostru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago